In beciul inimilor de canibali

  Deseneaza o inima pe tabla in timp ce din buze facea gestul firimiturii ratacite printre incisivi. Mi s-a parut ca e mai degraba o firimitura imaginara. Ma gandesc ca mai bine asa. Verific masa. Nu. Nici un soricel. Asta e bine. Oricum se cam contraziceau prin beci lucrurile. E un beci dotat. Are calculatoare, masa de laborator si tot felul de ustensile. Are uneori si soricei pe care nu ii iubesc in mod special. Da, omoram soricei ca sa pricepem. Sunt greu de scarbit. Nu am nici o problema cu sangele, carnea, organul, seringa, manusa, cusca, disperarea si frica. Tehnica e clara si de cele mai multe ori asta e linistitor pentru unii. Insa claritatea nu ii amplifica importanta. 

„Voua va e mila dar nu aveti de ce, soarecii sunt canibali! Daca moare unul in cusca ceilalti il mananca!”. Foooarte linistitor. Cu siguranta pot sa-i omor acum.  Totul e ok, pana la urma nu facem nimic rau. Nu noi. Ceilalti. Nu? Injectam si asteptam. Apar convulsiile. Aha! Am injectat ce trebuie. E cum scrie in carte. Animalul era sanatos. Substanta isi face efectul. Operatiile au fost executate corect. „Calmul” meu isi impinge „disperat” limita. E galagie. Fiecare cu impresiile lui. O gramada de oameni au facut chestia asta inainte. Trebuie doar sa ne pastram calmul. Moartea e mereu punctuala. Sunt sigura ca exista multe cuvinte pentru a descrie privirea unei vietati cum este soricelul mai ales in situatia celui supus tehnicii. Sunt si multe cuvinte pentru a descrie o tehnica. Nu-mi intorc privirea, doar stiu ca rezist sa vad multe. Moartea e un proces in capul meu, nu poate fi un loc „pana la moarte” si nici o etapa a vietii. Imi e frica de moarte pentru ca nu mi-o explic si nimeni nu mi-o poate explica. Nu poti sa traiesti „a nu mai trai”. L-am vazut murind. M-am uitat in ochii lui si se uita la mine. Defapt toti credeau in sinea lor ca soricelul ii privea pe ei si numai pe ei. Cu riscul sa o iau razna eu cred ca ne privea pe toti si nu era privirea soricelului, era a morti. Ne-am continuat treaba si discutiile atunci.

 E mai bine azi. Nu avem broscute. Azi a desenat o inima pe tabla si sunt foarte atenta sa pricep insuficienta cardiaca ca sa-i pricep si mai bine medicatia:

-Dar nu stim ce se intampla cu partea dreapta a inimii.

-Pai nu stim prin tehnica asta dar stim ce se intampla in organism. Oricum ne folosim si de partea dreapta introducand saculetul de latex adaptat la CP. Acum nu putem simula perfect circulatia!

E cam cald in beci desi toate geamurile sunt deschise. E fascinant sa urmaresti pantofii in pauza. Sunt prea obosita. Se aude o ambulata. Nu mai am cum sa aud ce spune. Spune ceva. I se misca buzele. Loveste cu creta in tabla si se uita la mine. Sunetul asta ma face sa inghet. Am senzatia ca e din ce in ce mai puternic. Pe cat aud mai tare pe atat nu mai vad desi nu-mi inchid ochii. Era oricum prea cald in beci.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s