Insomnia

  Insomnia e cafeneaua mea preferata. Poate fi gasita vis-a-vis de cinema Arta, pe strada Universitatii.

  Prima daca cand eu am intrat in Insomnia aceasta isi avea sediul pe Iuliu Maniu, strada in oglinda.

   Am fost la o piesa de teatru cu 2 colegi. Colegul meu a propus sa mergem in Insomnia sa bem un vin toti trei. M-a lovit intrarea in Insomnia. A fost ca genul ala de indragostiri care te lovesc de la prima adiere.  Alea in care privirile sunt atat de agresive de la primul contact(vorba aceluiasi coleg dar pe alta tema: am facut „ţzîîît!” cu Insomnia) incat nu mai stii cum s-o dregi ca sa nu pari deplasat. Ba mai mult, ai o senzatie de discomfort avand in vedere ca in capul tau apar clarviziuni in privinta unui posibil cutremur.  Insomnia avea un miros specific. Inainte sa urci vreo scara te lovea un miros de pipi. Nu de oricare! De motan cat se poate de activ sexual. Prima lovitura!

 Insomnia era plina atunci si locul nu era forte mare. Ne-a trebuit ceva sa ajungem la singura masa libera din Insomnia la ora aceea, in coltul fundului!

 Eram cam inghesuiti si eu nu-mi puteam lua ochii de la/pe masa. A fost prima si ultima data cand m-am uitat cu atat patos la o masa! Era din fier forjat(suprafata mesei era metal gen fier forjat si din putinele mele cunostinte despre materiale, ala era chiar fier forjat)! In mijloc avea un orificiu in care era fixata(nu! nu o umbreluta!) o lampa. Lampa care era din carton cum erau mai demult acoperite becurile la ţara(a 2-a lovitura)! Insomnia era sinistru de frumoasa. Eram cu fata la un perete(defapt la Vlad) si in spatele meu se propulsa Insomnia. Ma intorceam dar nu reuseam sa vad mare lucru. Era mai intuneric pe atunci. Am zarit intr-un alt colt o mica biblioteca plina cu carti/reviste care in lumina aceea(si nu m-am inselat) pareau destul de vechi. In mijlocul unei alte incaperi era un pian. Parea destul de vechi si el. Intr-o alta incapere era o masa mai inalta din piatra(daca imi aduc bine aminte) si pe ea un geamantan din metal. Totul parea si asa apare si acum in amintirea mea.

  Pe jos! Pe jos era mult praf si smocuri de par care se plimbau pe parchetul aproape distrus, ca buruieniile ale din Western-uri cand intra „erou” in orasul „suspect” de linistit(a n-spea lovitura). Eram ingrozita si imi era groaza sa ma duc la baie. Pe pereti erau desenati porci, oi, cai. Porci cu oi. Oaia calului etc etc. Partea ciudata e ca scena porc-oaie, oaie-cal, oaie si alte animale domestice conturate pe pereti nu mi se parea deloc vulgara. Ba mai mult de atat, incepea sa-mi placa. Era… altfel de vulgar. Era un vulgar pe care nu-l spunem dar cineva, constient ca e in noi, a decis sa ni-l arate pe pereti. Si daca stai putin in Insomnia iti dai seama ca nu e vorba de ce fac animalutele, e vorba de ce suntem noi. Sau cel putin asa am vazut eu lucrurile. Era total altceva de ce mi se spunea acasa. Zestrea mea de idei preconcepute se facea praf si pulbere intr-un mod protectiv si lent. Acolo m-am prins ca e mai bine sa fi tu, asa cum esti, decat sa fi in randul lumii, asa cum nu e nimeni defapt. Acolo am ales sa mai las din ipocrizii la intrare, alaturi de prietenii ei, pisulicii de motan viril.

  Colegii mei vorbeau despre un alt coleg(care nu era prezent) si care era cica o superbitate. M-au intrebat daca-l cunosc. Nu. Nu cunosteam pe nimeni cu numele de Gheorghe pe atunci. Au incercat cel putin un sfert de ora sa mi-l descrie pe Gheorghe care defapt si iesea in evidenta(par lung, blond, casca de motociclist, ochi albastrii, figura ce aduce usor a Isus, glas moale si emana calm-am constat eu dupa discutie). Vlad a avut inspiratia sa-mi spuna o vorba „Seeervus, Gheorghe” care m-a facut sa-mi dau seama despre cine era vorba. Imi aduc aminte ca aproape am sarit de pe scaun de bucurie ca mi-am dat seama despre cine-i vorba.

-Aaaaa, da! „Servus, Gheorghe”, pai asa spune! Nu ma lua cu motociclete si altele.

 Radeam de fiecare data cand Gheorghe intra la curs. Colegele noastre (rand mijloc, bisericuta compacta cu multe enoriase) spuneau toate in cor „Seeervus Gheorghe”. Gheorghe se oprea in fata lor, zambea sigur pe el(desi nu arogant) si se aseza in spate(-le lor). Cum de nu mi-a picat fisa ca ala era Gheorghe la cati „Servus Gheorghe” auzeam. Acum Gheorghe nu e chiar o superbitate in capul meu desi e dragut si comunicativ(in ideea in care schimbasem cateva vorbe si ne intelegeam, faceam conversatie despre „lucruri marunte” reusita impreuna). Si uite asa m-am rupt eu din a ma holba la Insomnia.

  Fara vin, incepeam sa ma relaxez pana la absurd. Ma simteam mai bine decat acasa. Ma intorceam fara sa ma mai simt prost. Totul parea vechi si murdar in jur. Pana si lumina. Cel mai fain lucru pe care mi-l amintesc eu acum e cum parca vechiul se proiecta pe toti ceilalti. Imaginea era ireala. Aveam senzatia ca traiesc in anii ’40, undeva prin Ucraina, desi varietatea de clase si genuri era prezenta poate prea mult. Toti erau acolo: de la rockeri la looseri, de la oameni de afaceri la adolescenti.

  Insomnia m-a luat frumos si m-a linistit. Era un contrast incredibil intre ce spunea ea clientilor ei si ce ii spuneau ei inapoi. Era ca si cum te uitai la pereti si iti vedeai toata mizeria umana, toate prostiile si greselile fara sa-ti fie frica sau sa te simti prost. Era dezarmant de dura. Si cu toate astea te simteai bine, mai bine decat acasa ca si cum acasa parca te mai judeci uneori dar in Insomnia nu. Pentru ca Insomnia e cea mai frumoasa tarfa pe care am vazut-o vreodata. Si te primeste orice ai fi inafara ei. In schimb, in ea poti sa fi tu.

  Insomnia iti oferea cel mai dezinhibat act de baut cafea/vin/suc/ceai. Puteai sa vorbesti orice acolo. Nimeni nu te baga in seama inafara de oamenii cu care erai la masa si chelnerii/chelneritele. Nu zic ca alte priviri nu se opreau a/a ta sau a ta a/a altora. Dar orice privire era inofensiva si lipsita de orice judecata. Am plecat in seara aia cu gandul secret si aproape fosforescent de a ma reintoarce in Insomnia.

  In scurt timp, dadeam pe Insomnia toti banii mei de buzunar. Ce mancare! Insomnia! Acolo am invatat eu sa beau cafea. Pana atunci nu puneam gura pe cafea/bere/tarii. Intr-o vreme, chiar acolo invatam. Asta pentru ca nu mai suportam sa stau singura in casa si in Insomnia nu se uita nimeni urat la tine daca citeai. Acum e la fel cam peste tot dar atunci mie mi se parea ca Insomnia e o inovatie in domeniul cititului/invatatului prin cafenele. In alte locuri erai penibil daca aveai o carte in mana.

  Insomnia a fost prima/primul care m-a acceptat fara intrebari si mirari. Da, inca vorbesc despre o cafenea!

  Intr-o minunata zi de duminica. Imbracata de-a lela, ma pregateam sa aterizez cel putin o ora prin ea. Am ratacit pe stradute, am gasit o librarie noua si o gasca de chinezi. Am ajuns in fata scarilor. Insomnia inchisa!!! Inima mi-a luat-o razna. Respiram greu. Vedeam la fel de greu. Cumva am reusit sa citesc ca nu s-a inchis. S-a mutat doar. Si nu s-a deschis acolo unde s-a mutat.

  Dupa o vreme am descoperit o alta Insomnia. Mai curata. Mai luminoasa. Mai matura. Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu ea. Bine ca oamenii erau aproximativ aceasi asa ca senzatie de acasa persista. Pianul era mai activ acum. Pe clapele lui se mai oprea cate unul. Treceau pe langa pian. Se opreau. Se asezau. Cantau putin. Plecau la o masa. Veneau altii, cu alte cantece.

 Acolo am urlat ca eu am terminat-o de acum cu femeile si ca am grija sa nu ma mai indragostesc veci de una. Citez „Andrei! In vecii vecilor, Amin”. Andrei, prieten din liceu, om cu picioarele pe pamant, pragmatico-intelept m-a lasat sa ma manifest in toata ardoarea firii mele. Dupa care m-a lasat si sa beau tequilla. M-a lasat sa ma ametesc. Dupa care m-a lasat la usa cu cheile in mana.

  Acolo am cunoscut-o cu adevarat pe Dodo. Acolo i-am pus lacrimi false pe obraji. Acolo am cucerit-o. Sau m-a cucerit. Inca nu sunt sigura care pe care.

 Cate lucruri s-au schimbat de atunci. Cate Insomnii revopsite si rearanjate de atunci.

  Insomnia si-a luat o atitudine solara. Era plina de portocaliu. Pe tavan era un soare. Inca persistau oile/caii/porcii. Multi au parasit-o atunci, in perioada ei depresiva de purtat „rochii” vesele ca sa ascunda durerea. Si-a tras si scaune de-alea cum vedeam prin filmele rusesti nu foarte bine cotate. Eu am fost fidela. Am stiut ca furnizoarea mea de idei si de trairi speciale isi va reveni. Am fost sigura de asta cand un domn trist, venit acolo cu fiica lui. S-a ridicat. S-a asezat la pian. Si a cantat. Se canta la pian din nou. Asa stiau unii s-o consoleze si s-o sustina.

  De ziua mea, am intalnit un actor acolo.

  A trecut printr-o perioada mai bizara. Pe pereti au aparut omuleti plasmatici care se dezlipeau dintr-o masa imensa plasmatica de la nivelul podelei. Nici pe aia nu stiu cum ii cheama. Dodo mi-a spus ca-s plasmatici si ca se duc dintr-o incapere in alta. Pe langa astia plasmatici, mai era ca un fel de poveste cu niste chinezi mici ce se continua de pe un perete pe altul. Dealul de pe un perete dadea perfect intr-o rama. Au inceput expozitiile foto. Un fier de calcat vechi calarea un alt fier de calcat, la fel de vechi. Pozele din seria fierul de calcat mi se pareau reusite. Si au bagat wireless. Omuletii plasmatici si wireless-ul iti dadeau senzatia de impoderabilitate. Pe o usa din wc-ul femeilor scria „rezervat, Paul”

  In Insomnia veche am vrut sa vorbesc prima data despre ce mi s-a intamplat. Prost! Gand prost si naiv.

 Si tot in Insomnia m-am certat cu un ziarist(care era mai mult fiu de ziarist)/scriitor cand s-a legat de cartea prietenului meu, Robert. Nimeni nu se leaga de Robert. Robert e mortul meu.  Actualmente, ingerul meu pazitor. Te legi de Robert, te legi de mine. Era satanist(Dumnezzzeule! Cu cine m-am luat in gura?). Cred ca inca e. A tinut teoria copiilor de bani gata care se roaga de tata sa le dea bani sa-si publice cartea. Trebuia sa-i spun ca Robert a murit tanar, sarac si doborat de boala. Ca nu si-a permis sa o ia pe ulei cu idei despre satani fiind prea ocupat sa traiasca prin cartiile pe carele citea daca afara nu putea sa iasa. Era prea ocupat sa supravietuiasca si sa o faca cat putea el de frumos la 17 ani. S-a lasat cu cu semne obscene.

   Azi! Si-a revenit de tot! E neagra majoritar. A pastrat doar curatenia. Candelabrul din sticle vopsite albastru e acelasi. Aceleasi sunt si lampile, doar ca nu mai sunt deasupra meselor. Sunt deasupra de tot. Ultimul perete e o baie de culoare. E destul de inalt si plin de roz, rosu etc. E ca o iluzie optica in contrast cu negrul. In stanga e o masa. Pe spatarul ei se sprijina o umbrela(privelistea asta e preferata mea). In incaperea de la intrare scaunele sunt imbracate in camasi colorate. Te asezi pe cineva daca stai acolo. E mai mult verde in incaperea cu barul. Camerele intermediare nu am apucat sa le savurez. Dar am auzit cateva clampaneli la pian. Si maine e o zi.

  Reclama ei suna cam asa „Insomnia, locul care te ispira”. Pana si reclama e in contrast. Nu mai are cum sa te inspire. E o creatie artistica deplina, e vie, in schimbare.  Nu mai e nimic de adaugat. Daca are ceva de spus intra in renovare.

 Toti traiesc socul cand intra si relaxarea deplina dupa o juma de ora. Efectul Insomniei e aproape garantat. Putin il constientizeaza. Dar se simte. SI ii vezi simtindu-l.

 Nu sunt singurul fan Insomnia. Cred doar ca sunt cel mai inrait fan al ei.

 Nici n-am exagerat!🙂

  Cred ca trebuie sa spun ca nu m-a platit nimeni sa spun astea. Pentru cei care se ratacesc pe aici. Cam tot timpul e plina. Nu au nevoie de mai multa reclama. Mie chiar imi place foarte mult Insomnia.

 Imi place si Janis, si Enigma(terasa), cafeneaua teatrului, ceainaria din Parcul Mare, La Gazette(chiar daca e cum e), Zorki si multe altele. Imi plac cafenelele/barurile/ceainariile interesante(ce inteleg eu prin interesant). Imi place si pe terasa din River, vara. De acolo se vad toate ciudateniile Clujului si din baie, Somesul.

 Cand o sa fiu mare o sa-mi fac cafenea. Cu cat apar mai multe cafenele la xerox, cu muzica house si centrul atentie pe tv cu plasma, cu atat sunt mai tentata sa vorbesc de petice poetice.

8 comentarii

  1. Bun, hai sa iti spun parerea mea.

    Semeni foarte mult cu subsemnata, cel putin daca citesc acest entry, si nu spun numa asa de faza, ci chiar simt ca asa este. Insomnia este cafeneaua mea preferata si locul meu preferat din Cluj-Napoca, locul unde m-as imbata singura si as astepta sa cada peste mine zapada albastra, ca intr-un Velvet Goldmine.

    Parerea mea.

  2. Dodo si povestile tale ma fac sa ma gandesc la Legaturi Bolnavicioase, nush, povestile astea au acceasi coaja de ou.

  3. noa io mi-am pierdut spiritul poetic intr-o lume comercialo-economico-bullshit. merem in insomnia la o cafea?:D

  4. auzi, zana carabina…maine smochina si cu mine facem plan de bataie …in insomnia…send us a mail cu nr de tel sa ti dam mesaj la ce ora (dupa amiaza, dupa 5) mergem intr-acolo:D

  5. Zano, pentru mine in Insomnia pana si timpul se scurge altfel. Si acum gandindu-ma din nou mi-am dat seama ca nu am scris nimic de balconul terasa cu o masa doua. Si nici de toate lucrurile pe care le-am vazut din Insomnia in casa omului.
    fireworks, spiritul poetic nu se pierde. E adevarat, trebuie reanimat uneori dar Insomnia e locul ideal pentru asta(sunt indragostita de Insomnia, nici nu se vede)
    Zano, ar fi frumos sa ne vedem toate 3. Poate o conving si pe Dodo sa vina.

  6. Draga mea Smochina, avand in vedere ca am dezertat miseleste azi (ca am doua, nu una, doua probleme urgente la 6), pe undeva ma bucur si am sa iti zic de ce: ca magia de a va cunoaste este inca acolo si nu s-a pierdut. Data viitoare promit sa ma tin de cuvant.

    Smochina, Fireworks, Zana dar…cine e Dodo? C’est comme en Francais „faire dodo”? 😉 Or probably I should not ask.

  7. 🙂 Atunci va fi o data viitoare.
    Dodo e omul pe care-l iubesc si in preajma caruia oamenii se simt foarte bine.

  8. Ce flumos! Kiki si Alex:-)


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s