Un act sacru

  „Cititul e sacru si nu are dumnezei.” o smochina

 Nu mi-a fost niciodata usor sa exprim ceva in putine cuvinte. Am o manie pentru detaliu(si pt palarii :-)) ). Cred sincer ca daca incepi si povestesti ceva fara sa dai detalii nu faci nimic altceva decat sa-ti racesti gura!

  Ca actiune, totul s-a mai vazut si totul s-a mai facut. Fiecare forma abstracta data de-o penita a fost demult pictata intr-o gradinita. Detaliile sunt singurele care dau semnatura originalitatii. Defapt, tot ce fac e sa dea o semnatura, semnatura cuiva. Nu trebuie sa ne chinuim sa fim diferiti si originali. Suntem oricum. Nu reusim sa ne exprimam originalitatea sau sa facem diferenta uneori dar asta tine de cat de mult din tine iti permiti sa arati, de cat de departe de cliseu sau de idei deja juisate iti permiti sa „mergi”.

  Cititul pentru mine e un act sacru.

  Aceasta postare nu e menita sa clarifice apartenenta/crezul/religia mea. Nu-mi spun Dumnezeul. E o treaba intima. Mai degraba as fi instare sa vorbesc despre cum cred eu ca sunt in pat decat despre inclinatiile mele de a crede intr-o religie sau alta.

   Imi place sa citesc. Orice. Nu chiar orice dar nu pot sa spun daca-mi place sau nu ce citesc pana nu am deschis cartea. Uneori citesc si daca nu ma prinde cartea. Nu am filtre. Citesc si impotriva dorintei mele de a lua o carte si de a o face scame(cum ar fi Omul recent sau Povestea tarfelor mele triste)!

 Ma murdaresc uneori in unele carti. Le las sa treaca peste mine. Pe mine nu ma prea intereseaza daca e scrisa bine sau prost. Foarte rar mi se intampla sa nu reusesc sa empatizez cu naratorul. Am multa incredere in el. Nu ma ridica si nu ma coboara. M-au curatat si m-au murdarit.

  Citesc pentru asa pot sa traiesc gandul/experienta/fantezia altcuiva. Uneori sa citesc pare un act pervers(sacru totusi, in mintea mea nu se contrazic). Sar fara nici un Dumnezeu de la o carte la alta. Ma blochez intr-o carte. Fac o pauza sa-mi revin. O carte ma duce unde vrea ea. Unele ma si aduc inapoi. Altele ma lasa sa-mi las o parte din mine in ele. Uneori ma chinui sa o pricep, cititul devine ca un fel de misiune imposibila de a intelege o persoana dificila. Uneori nu merita efortul dar si daca-mi dau seama de asta inainte sa o termin nu ma opresc. Mai dau si de la mine. Mi se pare firesc asa.

 Eu cred ca e vina lui Orlando. De aia spun eu ca e cartea mea preferata. Poate nu a fost cea mai buna sau cea mai energizanta carte dar cu siguranta si-a lasat urma adanca pe creierul meu. Am citit-o de 3 ori si jur ca de fiecare data am facut calatoria prin ea ca si cum ar fi fost prima data! M-as apuca chiar acum s-o citesc din nou. Dar stiu ca dupa ce o citesc fac pauza o juma de an. Nu mai pot sa citesc nimic dupa.

  Iti plac bancurile. Bine. Asculta un banc de 10 ori. Razi la fel la el? Eu reactionez la fel la Orlando.

  Si de aia imi place mie Virginia Woolf. Nu stiu din ce dumnezeu de specie/gen/clasa/catalog face parte! Sincer, nu prea vreau sa stiu. Am citit si restul cartilor ei(am gasit si cateva articole si eseuri). Da, mi-au placut dar asta nu e chiar atat de important. Nu vreau sa vorbesc despre detalii. E o tampenie(parerea mea). Ce sens are? E ca si cum asculti cu ochii inchisi o piesa muzicala. Te prinde. Incerci sa-ti explici ce anume te prinde ca sa te trezesti ca dupa ce stii tu toate modurile si felurile nu mai poti sa asculti piesa fara sa o analizezi si sa o intorci pe toate partile.

  Asta nu inseamna ca scap detaliul. Prefer sa-l transform intr-o intalnire. Intre ce pot eu sa inteleg si ce vrea el sa spuna. Sau mai bine zis: ce vreau eu sa inteleg din el.

   Chiar nu vreau sa aud foarte mult de cei bine apreciati pentru in general fix aia sunt hiper/extra comentati(adica imi ajunge sa-i stiu numele). Inevitabil auzi lucruri despre ei care-ti pot influenta lectura(nu poti fi influentat, norocosule!). Adica nu mai poti sa-i vezi asa cum vrei tu. Trebuie sa-i „inveti”, sa-ti faci o parere despre ei inainte de ai citi. Ca si cum a citit cineva si a decis ca detaliul ala si ala sunt tot ce trebuie observat. Alea cateva sunt cele mai importante si sunt cele care te vor face sa citesti cartea aia si sa observi si restul detaliilor.

 Nu e important cat citesc. Nu e important ce citesc. Nu e important daca am apucat sa citesc ceva sau altceva. Nu e important ca trebuia sa citesc altceva intre timp.

 Lucrurile devin importante cand randurile incep sa curga, lin sau agresiv, mai repede sau mai incet, mai devreme sau mai tarziu.

  Acum am trecut de coperta. Incepe ritualul.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s