o sanziana

  Am cunoscut odata o fata cu numele de Sanziana. Nu as fi intrezarit in ea nimic din ce sugera numele ei. Ce-mi placea la ea era ca nu prea avea clisee in cap. Vorbeam cu ea si ea scotea cate o perla prin care ma facea troaca de porci. O invidiam putin. Gandea bine dar era mult prea dintr-o bucata pentru ce asteptam eu de la o prietena. Prima data cand ne-am intalnit s-a prezentat ca o ciudata pentru care simti repulsie. Nu era modul in care se imbraca si nici cum se purta ci mai mult ce ajungea sa faca la propriu. Se purta de parca era la ea acasa. Nu-si punea picioarele pe masa dar era enervant de relaxata. Zambea rar dar si cand o faceai sa zambeasca te simteai implinita ca ai reusit asta.

  Ar fi facut orice sa fie altfel. Facea defapt tot felul de lucruri ciudate(cum ar fi sa te imite sau sa te ingane, repeta tot ce se spunea la masa accentuand unele cuvinte care dadeau un iz de penibil intregului dialog). Toata lumea se simtea prost la masa cu ea si pe ea o durea in cot de cum se simt ceilalti sau mai degraba de cum ii facea sa se simta.

  Intr-un mod la fel de ciudat pe cat era creatura asta se manifesta si dorinta celorlalti de a fi in preajma ei. In scurt timp lumea ajungea sa-i multumeasca pentru tot felul de lucruri pe care ea clar nu si le asuma. „Eu? Sa fac bine? Asta-i culmea. Pai nu sunt eu dracu gol?” Frumos frumos. Eu m-am lipit de ea pentru de cele mai multe ori avea dreptate! Nu ma interesa ajutorul pe care-l puteam primi de la ea. Ma interesa persoana ei. De ce miroase de la o posta penibilul? De ce nu-l ascunde? De ce incalca orice limita si nu plateste cu izolarea pentru asta? Te lauda cateodata. Faza faina era ca nu lauda niciodata fara o fata uimita. Mi-a luat mult sa inteleg ca ceea ce era cu adevarat ciudat sau diferit la ea era sinceritatea. Nu avea nici un Dumnezeu la ce scotea pe gura. Ranea oamenii din jurul ei. Cand facea pe proasta cunostintele mai proaspete chiar o catalogau drept proasta. Nici macar cand se prostea nu reusea sa fie altfel decat sincera! Purta cam toate etichetele existente pe lume.

  A spus odata un lucru atat de tampit si intr-un fel atat de natural incat toata lumea a catalogat-o ignoranta. Avea si ea norocul ei. Lumea ii clocea ideile. Ajungeau in scurt timp la concluziile ei. Era apreciata mult prea tarziu pentru cine era si ofensele nu se stergeau usor. Am incercat sa o inteleg. Sa ma bag in pielea ei si sa-mi imaginez ca cineva ma face tampita pentru un adevar spus. Sa stiu ca am dreptate si sa astept saptamani pana celalalt are bunavointa sa digere cuvintele si sa ajunga la aceeasi concluzie. Imi imaginam ca trebuie sa fie foarte plictisitor sa fii ea si sa-ti cunosti semenii asa cum o facea ea.

  Cred ca reusea sa observe si sa exprime atat de bine penibilul pentru ca nu-i era frica de penibilul ei sau de gandul ca era uneori penibila, la randul ei. Spun asta pentru ca radea si de ea nu numai de cei din jurul ei.

  Gasea un mod inedit sa fumeze, sa-si bea cafeaua, sa chiuleasca. Toate scuzele ei erau originale. Toate bolile de pe motivari erau originale. Avea zapaceala caracteristica adolescentelor indragostite dar parca treaba asta o facea mult prea originala la cum arata.

  Era o nesuferita cu baietii(inevitabil si cu fetele). Am surprins un dialog intre ea si un iubit de-al ei(unul din multii ei iubiti). Il facea troaca de porci si pe ala. Nu am prins toata discutia dar una dintre replicile lui a fost „eu nu sunt un obiect!”. Ii schimba ca pe niste haine. Parca nu avea suflet. Parca nu se indragostea. Parca nu vroia romantisme si lumanarici si inimiare. Cu toate astea multi o doreau. Defapt poate de aia era dorita. Dar relatiile ei erau scurte. Banuiesc ca aia se indragosteau si ea isi lua talpasita cam pe cand veneau aia cu lumanarici si inimioare.

  Am intrebat-o de lumanarici si inimioare. Mi-a zis ca ea a facut o singura data un cadou o lumanare si lumanarea era cu doi indragostiti goi si imbratisati intr-un act sexual. Am insistat cu inimioarele. Mi-a zis ca e aiurea forma si ca nu-i placea rosul. Sustinea ca un important centru al emotiilor e in stomac si nu se referea la „dragostea trece prin stomac”. Am ras in sinea mea la gandul de a cumpara un stomacel de sf valentin sa-l dau cadou iubitului meu. Dupa cativa ani am aflat ca oamenii de stiinta au descoperit ca un important centru al emotiilor se gaseste in stomac(stomac punga, fluturasi in stomac etc).

  Normal ca toata lumea spune ca a fost ca Sanziana in liceu. Asta pentru ca si eu mi-as fi dorit sa fiu ca ea. Da da, stiu, toti suntem speciali in liceu numai ca de specialul si ciudatul ei uita lumea mai greu.

  Am incercat atat de mult sa o inteleg si intr-un final am reusit. Sanziana nu vroia sa fie speciala. Chiar era. Sanziana spunea adevarul oricat de mult ar fi durut. Sanziana credea il lucruri adevarate si de aia nu ajungea sa fie ranita de ele. Sanziana plangea numai de ciuda. Pentru restul sentimentelor exista insistenta(ceea ce ma deranja la ea). In capul ei chiar nu exista „nu se poate”. Era destul de slaba fizic si avea probleme la educatie fizica. Nu a zis nu se poate grabindu-se sa-si faca scutire. A incercat si a incercat pana a reusit sa faca din ea o campioana. Eu ma opream la nota 10. Facea din tot un American dream varianta implinita. Ma intrebam de unde atata rabdare si mi-am dat seama intr-un final ca nu avea rabdare defapt. Toate lucrurile pentru care altii ar fi spus ca e nevoie de tenacitate, de multa vointa, de experienta si exercitiu ea reusea sa le faca din mers bazandu-se doar pe faptul ca si le dorea. Mi-a zis ca nu exista dorinte neimplinite ci doar dorinte uitate.

  Nu raspundea la provocari doar de dragul de a concura si a evolua. O facea doar daca scopul provocarii cerea de la ea sa faca lucruri care-i plac si ii placeau multe lucruri de aia ajungea ea sa aiba eticheta de usor provocabila.

  Sanziana era singura mea cunostinta care chiar reusea sa fie speciala fara sa depuna efort. Se mai lipea de ea cate o „speciala” crezand ca au ceva in comun. „Specialele” o paraseau rapid, adica imediat dupa ce-si dadeau seama ca nu te pui cu originalul. Nu aveai cum sa nu fi umbrita de ea. Oamenii cu care se intelegea cel mai bine erau adultii, profesorii, femeia de serviciu din liceu, parintii colegilor. Vorbeau aceeasi limba sau poate reusea sa-i convinga si pe ei ca specialul ei era autentic. Naiba mai stie.

  Cea mai clara idee despre ea era ca ea isi traia fiecare secunda din viata fara disperarea caracteristica celor care fac asta. Nu puteai sa fi in preajma ei mult timp decat daca iti doreai sa o cunosti si sa fi martor la tot ceea ce ea spunea si facea. Altfel o despartire sociala se intrezarea de la prima strangere de maini, se vedeau pe fata ei primele si finalele paruieli de la primul „servus”.

  Era singura. Nu pentru ca nu avea in jurul ei oameni ca mine, intrigati si cuceriti ca in fata unei mari descoperiri ce va schimba lumea, ci pentru ca nimeni nu stia ce e in sufletul ei cu adevarat, cate furtuni se nasc, ce pierderi fac ele si cat o sa dureze pana se reface vegetatia si fauna distrusa. Oricum, trebuie sa fi fost ceva furtuni prin ea. Din furtunile alea i se nastea ciudatenia.

 Am inteles tot ce tine de Sanziana pana la cele mai fine detalii. Si dupa ce am inteles am facut exact ceea ce ar fi facut ea in locul meu. Am mers mai departe lasand-o cu un admirator in minus si cu mai mult aer de respirat crezand sincer ca ii fac un bine ei si oamenilor care inca nu au cunoscut-o.

  Am iesit pe balcon. Am zarit-o trecand pe drum. S-a oprit. A cotroboit prin geanta. A scos ceva ce semana cu un fond de ten. L-a intins pe fata. A mai facut cativa pasi. A scos un rimel. S-a rimelat si a plecat vertiginos si furtunos inainte. :-))))))))))

 As spune in ciuda pulii dar adevarul e ca a facut-o mai degraba in ciuda tuturor femeilor care stau ore bune in fata oglinzi pentru un machiaj exagerat.

 :-))))))))))) pisu’ lumii…

7 comentarii

  1. He,he…mă recunosc! Sunt io, cea de-acum 2 decenii!😉

  2. 🙂 Da? Da-mi radiera inapoi. Si ce cauti in cluj si nu ma suni? Mergeam la o cafea. :-))

  3. te duce in insomnia:)).
    io cre ca fiecare a avut o sanziana sau a fost chiar sanziana…acu 2 decenii sau unu juma…acum pe emo ii coplesesc alte c’estii!

  4. Glumeam cu cafeaua. Si cu radiera.
    Tu ai avut sau ai fost o sanziana?
    Apropo de emo, mie imi plac. Mai schimba peisajul.
    Apropo de insomnia(cafeneaua), eram in ea cand o tipa emo de la masa vecina a zis ca ea a visat ca s-a culcat cu ala de la TOkio si sa ca ala gemea rau de tot. Avea gesturi si de toate. Si ca dupa acest minunat act s-a transformat in el. :-)) 2 in 1!!! Uau! Eu de ce nu am vise erotico-eroice?
    Eu visez ca imi ia cineva proba de sange si imi gaseste ceva chestii care seama cu niste broaste testoase la care le poti ridica carapacea prinsa in balamale. Si tot corpul lor e defapt un creier(uman!) intr-o baie de sange… sangele meu. :-)) Ca un fel de pureci sangvini.
    Nu mai bine emo decat nemo?

  5. Mai biine emo decât deloc.N-am avut o Sânziană, dar cândva,un amic de-al meu îmi şoptea :Ileanăă, Ileană Cosânzeanăă!…Uneori îmi zicea şi AlbăcaZăpadooo…şi Matilda…Cred că am fost un fel de Sânziană pentru foarte mulţi, prea mult timp… 🙂

  6. am avut o sanziana…si am fost sanziana pt cateva fete:).
    mie nu mi plac emo, dar vba lui almanahe: mai bine si asa decat nimic. sau si mai rau mai bine cu tokio hotel (don’t juuummp) decat emo manelar ca am vazut si din astia:)))

  7. @almanahe: Matilda! Foarte frumos. Imi place Matilda.

    @fireworks: emo manelar, ceva nou pentru mine.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s