Nerabdare

Sunt nerabdatoare. Intr-un mod curios pot sa ma asez intr-o cafenea si sa astept sa ma simt asa cum am mai auzit eu ca se simt oamenii prin cafenele. Ca si cum ei nu exista intr-un fel decat ca posibili observatori. „E un sentiment dulce acesta, de trezire, de visare”? Ei bine, nu asa, l-am scos de unde ii era locul. Mai degraba a gol sufletesc, a singur, a invizibil.

Ma pun sa astept. Cer cafea dar nu resusesc sa-mi blochez mintea pe ce astept. Privesc pe geam. Ma uit cum niste derbedei scot apa cu galeata din fantana arteziana. „Tz Tz” imi zic. Duceau apa intr-un gang si ma intrebam ce fac cu ea. Mai vin de 2 ori. Apar 2 gardieni publici. Ma apuc de ras singura in cafenea. Gardienii, intrigati de urmele de apa, merg ca niste adevarati detectivi ce sunt dupa ele. Banuiesc ca derbedeii au fost foarte atenti la trecerea de pietoni. Gardienii par confuzi pe acolo. Derbedeii ies din gang cu galetile in mana si cand observa gardienii primul se opreste brusc si al 2-lea se loveste de el. Ha. Fac amandoi cale intoarsa. Gardienii renunta sa mearga pe urma apei. They don’t go with the flow. :- )))

Ce naiba fac? Ar trebui sa ma concentrez. Imi pierd din nou privirea pe geam si ma uit la copiii care sunt pusi de parinti sa faca poze cu fantana arteziana. O domnisoara miiica si imbracata intr-o rochie alba isi pune mainile pe suprafata apei si priveste cu subinteles in obiectivul mobilului mamei. Un tanar se arata in dezacord cu dorinta parintilor de a il fotografia. E morocanos, nu gluma. O alta domnisoara, cu o inghetata asortata cu culoarea tricoului, insista ca tatal, un barbat ursuz si cu 2 cefe, sa-i faca o poza. Cedeaza. Face poza. Ma intreb ce mutritze ar face daca prietena mea din copilarie ar merge la ei sa le sopteasca „Nu exista Mos Craciun!!!”. :- ))

Imi aduc aminte ca iar am luat-o pe ulei dar de data asta m-a cucerit un porumbel. Inainte cu o ora mergeam prin parc si un porumbel a venit cu mine cativa metri, mergea ca si cum am venit impreuna in parc. Ma gandeam atunci de ce nu am o felie de paine la mine dar ce ganduri mai sunt si astea.

Porumbelul de la fantana aluneca si isi uda coada. Isi ia zborul dupa si lasa prin aer apa din fantana. Ce frumos. O fantana arteziana facuta de un porumbel. Arata, sclipind in soare, ca o dara de praf magic.

„Eu sunt un porumbel mesager. Mesajul meu e o dara de lumina. Apa va transmite ceva. O sa dispar ca o sageata, ca un scop, ca ceva ce pare imposibil de oprit. Nu am sa ma opresc ca sa va explic cuvintele ce cad din picaturile de apa, nu ma opresc nici macar daca aflu ca picaturile astea au fost, intr-o alta viata, lacrimi”

Ooook! Here we go again. Porumbelu’ Sageata, praf magic, lacrimi, wtf?

Nu are rost sa mai privesc inafara. Decat sa ma pierd acolo mai bine ma pierd inauntru. Ma opresc. Ma opresc ma opreeeesc. Vad un domn. Spune ce vrea aratand conspirativ cu degetul pe meniu. Incerc sa il urmaresc cu coada ochiului. Priveste si el afara. Se uita la mine. Asteapta comanda. Unii oameni ma atrag prea mult. Mental adica. Imi vine sa ma duc sa-i iau un interviu. Si? Nu vreti sa-mi povestiti toata viata dumneavoastra in cel mai mic detaliu? Beau si eu bere ca dumneavoastra daca imi spuneti. Va spun tot ce trebuie ca sa aveti incredere in mine. Desi, daca ma intrebati pe mine, eu as avea mai multa incredere in cineva care nu spune si nu cere nimic.

Aproape ca renunt. Aproape ca o sa simt din nou asta. Dar nu. Au servetele pe masa. Ma apuc sa le rup si sa le indoi cu atentie. Fac o lebada, un avion, un caine, o floare, o cizma etc.

Nota, va rog. Sa am rabdare aproape ca inseamna sa rabd. Eu nu simt ca rabd. Sa am rabdare inseamna sa astept nu sa-mi transform asteptarea in ceva placut. Nu mai e la fel daca spui „e un sentiment dulce acesta, de trezire, de visare”. Sa am rabdare inseamna sa nu ma grabesc. Nu ma grabesc nicaieri chiar daca spun „am fugit”.
„Nerabdare” e prea mult spus. Si oricum, asteptand sa-mi pice fisa, scriu despre locul acela unde ar trebui sa simt nerabdare. Sunt nerabdatoare…🙂 Uneori asta imi suna a gluma. Dar niciodata una proasta.

E ca si atunci cand spui „ma lupt cu mine” si in timp lupta asta se transforma intr-un dialog decent si constructiv.
E ca si atunci cand inveti sa respecti si sa accepti opiniile altora. Imediat dupa ce te-ai impacat cu ale tale.
E ca si atunci cand deciziile altora sunt respectate si acceptate. Imediat dupa ce deciziile tale incep sa fie respectate de tine. Spuse sau nespuse. Respectate sau nu de altii. Cu rabdare sau nerabdare.

Nu rabd. Nu stiu sa rabd si nu vreau sa rabd. Daca am senzatia de nerabdare ceva nu e in regula. Nu vad ceva. Omit ceva. Sau poate ca incerc sa vad ceva ce nu e defapt acolo.
Nu astept mai mult de cateva secunde. Cateva secunde imi sunt suficiente sa caut si sa gasesc, sa nu caut si sa gasesc.

Deeetaaaaliii! :- ))))

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s