Esti problema mea

Esti problema mea. Te citesc si simt ce simte toata lumea: lipseste ceva din ipoteza, ceva nu se spune, ceva nu se stie, lipseste o singura informatie ca sa te rezolv.

Lumea se uita la mine de sus ca si cum as sta intr-o banca inconjurata de o armata de profesori si toti pretind sa o rezolv ca si cum ei ti-ar cunoaste rezolvarea. Le zambesti ironic asa cum imi zambesti si mie acum. Stiu ca nici ei nu stiu. Asta imi da incredere pentru ca intotdeauna vad doar ce nu stiu. Cand te citesc stiu ce stiu.

Desi pentru ei a trecut o secunda pentru ca eu sa pun creionul pe foaie mie mi s-a parut o vesnicie incarcata de ganduri grele: Lipseste ceva. Nu stiu ce dar mai am nevoie sa stiu ceva ca sa te rezolv. Daca mi-ai spune cat are latura aia sau cealalta. Daca mi-ai spune cat si unde treci prin centrul acelui cilindru din interior. Stiu ca nu esti simpla dar lucrul care ma opreste sa vad o rezolvare e faptul ca defapt eu cer ceva, acea mica informatie ca sa te fac mai simpla pentru mine.

Spunandu-mi asta, renunt la vise, iau pixul si fac ceea ce eu stiu ca pot sa fac. Pana am pus varful pixului pe foaie au trecut 2 secunde dar mie mi s-a parut o vesnicie sa ma apuc sa te rezolv.

Am inceput sa te desenez initial sau sa desenez ce stiam din tine. Ti-am facut „trasaturile” principale si dupa am pus cateva detalii pe care le mai aveam. Am mai trasat cateva linii ca sa te fac tridimensionala. M-am relaxat putin ca sa-mi dau seama ce pot sa mai deduc din ce stiu despre tine. Defapt de aici a inceput adevarata rezolvare.

Ca sa te rezolv am scris aproape 5 pagini. Mi-au spus ca nu exista o alta rezolvare mai simpla. Ca era cea mai simpla si rapida rezolvare. De parca eu stiau o alta… Nu mi-am dat seama decat tarziu ca eu defapt te-am rezolvat. Nu simteam ca am gasit raspunsul, simteam ca eu mi-am terminat treaba. Abia dupa cateva secunde dupa ce am respirat ca la finalul unei curse de viteza incercand sa ma intrec mi-am dat seama ca te aveam in fata, ca chiar reusisem sa ma intrec si cu toate astea te aveam in fata.

Defapt de aia te aveam in fata, pentru ca ma intrecusem.

Esti problema mea si te-am rezolvat. Esti o problema de nationale, europene, modiale si universale. Esti problema mea rezolvata. Doar 3 oameni mai stiu de tine: cea care te-a facut, tu si intr-un fericit final, eu.
Mi-au luat foile. Aveau senzatia ca te-au luat. Ca si cum daca au foi scrise despre tine asta ar insemna ca au si minte. Au uitat insa de ipoteza. Ha! Ca si cum tu nu esti defapt o problema… Foaia cu ipoteza ai ars-o si rezolvarea e doar in mintea mea.

Esti rezolvarea mea si acum imi zambesti alintata. Pentru ca merit!🙂
Esti ploaia nimanui si ploua.
Esti problema mea.

1 comentariu

  1. „We can’t solve problems by using the same kind of thinking we used when we created them”🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s