hai ca trece

Prea putine ore de somn. In momentul in care am deschis ochii am stiut ca azi nu e de bine. M-am ridicat ametita si ma intrebam daca o sa reusesc sa ajung la baie. Pe 15 mii de carari si sprijinita de pereti. Ha, mi-a iesit. Sunt in intarziere si ma grabesc. Ma grabesc foarte foarte incet. Totusi ma decid ca ma duc. Am incercat sa mananc un mar dar nu cred ca el vroia sa-l mananc. Altfel nu-mi explic.

Am avut si pe drum cateva caderi si inmuieri subite de genunchi dar de data asta ma injuram aruncandu-mi „inconstiento!” dupa fiecare cuvant deochiat.

Pe cand am gasit cladirea… Mi-a mai trecut. De aici lucrurile incep sa devina interesante pentru mine. Nu gasesc intrarea cladirii care sa fie in concordanta cu indicatiile pe care le-am primit. Trebuie sa urc… Trebuie sa urc… Dar toate scarile duc in jos! Ma tot cacai si macai la o intrare si intru pana la urma.

Un sicriu. Ok. Trecem peste. Doua sicrie. Hm. S-ar putea sa nu fiu in locul bun. Zece sicrie puse una peste alta. ok! ok! recunosc! am nevoie de ajutor! Un mort. Clar nu sunt in locul bun.

Si pe cand ma uitam suficient de confuza de peisaj, miros si linistea din cladire aud o pocnitura puternica in spatele meu. Sar. Ma uit repede in stanga, dreapta si sus. Fac ochii cat 2 cepe.
In spatele meu! Intotdeauna in spatele meu! De ce nu ma uit in spatele meu inainte de toate?! Cat de cascata pot sa fiu.

In spatele meu era o incapere alb spre verde goala. In mijlocul incaperii era o masa. Pe masa era un ziar. La masa statea un nene imbracat in alb. Si se caca pe el de ras. L-am asteptat sa-si savureze gluma. Ma cheama inauntru. Intru dar fac pasii in asa fel incat e clar ca sufletul ma trage in directia opusa. Salut frumos. Spun unde vreau sa ajung. Imi spune sa vin mai aproape ca nu e nici un mort prin zona. haha. Zau ca-mi vine sa rad. Ma face sa ma uit pe un geam inalt si imi spune ca trebuie sa intru pe usa aia mare mare mare si sa urc. Eu nu vad nicio usa mare mare. Pe bune. Toate sunt la fel de mici. Seamana cumplit de tare intre ele si toate sunt mici.

Primesc incurajari prietenesti aka palme peste spate si „curaj, hai!”

Ok. Ne jucam ciresica. Pe care intram. Omul nu mi-a spus ca dupa o usa e o alta usa. Da. E mare. Asta e. Eeeh, dar ce sunt cu manifestarile astea? Doar eu sunt zdravana. Am vazut multe la viata mea. Hai sa ma gandesc la tot ce am putut sa vad mai macabru. Ei vezi? Nu e chiar asa de rau. Un drac. De fiecare data e la fel de rau.

Eprubete. Cromatografii. Stativ. Substante. Carti. Un zambet. Asa mai discutam. Sunt in locul bun. E bine. Am ajuns unde trebuie. Continut stomacal, sange, urina, umpic de ficat. Eeee! Asa mai discutam. Asa mai merge.

Am descoperit o carte. Nu am vrut sa o iau cu mine. Mi-am zis ca o las acolo sa am de ce sa revin.

Sa nu-mi spuna careva ca ma plang prea mult ca azi imi arde de blesteme „corecte”.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s