Ma culc.

Eram atat de obosita. Mi-am ras pielea jos si m-am imbracat intr-o bucata de pijama. Am strans lumina impreuna si am divizat-o in doze mici si egale ca niste beculetze deasupra capului. Si abia dupa le-am stins pe rand, pe fiecare.

Mi-am tras o patura peste pielea mea de pijama si am inchis ochii. Enervant. Enervant sa-i inchizi dintr-o lume si sa se deschida in alta! In lumea asta, in care mi-am deschis ochii am zarit un profet in mijlocul multimii si ascultandu-l s-a aprins un beculetz in cealalta lume, in a noastra a tuturor. Crezul lui devenea al altora. Crezul lui nu mai era doar al lui, nu mai era singur stapan pe el. Acum erau si altii stapan pe el. Am avut dreptate sa-mi spun ca crezul meu ar trebui sa fie atat de intim pentru mine. Si am gresit sa incalc asta.

Am stins si becul asta. Am inchis ochii si a inceput sa ma strige. I-am zis sa taca. Am aprins lumina de vreo 10 ori incercand sa-l fac sa taca. De ce strigi si tu la mine?? Ce naiba va apuca pe toti? De ce aruncati in altii cand voi aveti ceva pe suflet? De ce loviti cand aveti nevoie de altceva? M-am suparat. Nici macar nu mai astept sa ma satur.

M-am ridicat sa fumez o tigara pentru ca sunt o pula impotenta. Mai odihnita ca niciodata. Mi-am dat seama de o minciuna care mi s-a spus ieri, sau azi. Nu mi-am dat seama ca era o minciuna. Adica stiam ca nu se intampla dar… E ca si atunci cand nu stii ca esti mintit chiar daca nu crezi ce auzi si stii din start ca sunt doar cuvinte cu intentie dar care nu o sa-si gaseasca implinirea. Nu in lumea asta cel putin. Si pana la urma nu ma deranjeaza atat de tare sa chiar fiu mintita. De data asta m-am enervat. Pentru ca stiu de ce am fost mintita. Si chiar nu ma doare minciuna, minciunile in general nu ma dor. Scopul asteia. Ca si cum nu inteleg…

Incerc sa-mi spun ca o sa-mi treaca intr-o ora. Cel putin daca nu trece ca prin vis sa treaca asa cum trece, il accept si asa: tic tac tic tac. Si cu asta as putea sa spun ca am rabdare cu timpul de dragul timpului. Poate de asta nu ma enerveaza niciodata ceasul care bate zgomotos cand imi pun capul pe perna.

Nu imi e somn acum. Vreau sa raman cu ochii deschisi. Ma judec acum. Stiu ca nu ar trebui atat de aspru. Pana la urma toata lumea ajunge sa fie obosit macar odata in viata. Ma simt vinovata ca nu am avut ochii deschisi in momentul ala. Stiu ca e tampit sa ma mai gandesc la asta. Pentru mine e simplu. Cand se intampla asta trag un zambet intrebator. Zambetul intreaba. Ce ai avut de castigat? Si fug. Fug ca de obicei. Doar ca fug atat de repede incat ramane zambetul in aerul din jurul semnului de intrebare. Nu prea imi e somn.

E 2:30 am. Sunt trista si enervata, am rabdare cu timpul si nu imi e somn. Ma culc.🙂

1 comentariu

  1. Mi-e somn si nu am cand sa dorm🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s