papusarul

Traia intr-o cutie. Era Papusarul de mic cand printre cuvintele celorlalti prezenta lui devenea incerta, cand cuvintele lui de drag, de dor, de durere, deveneau bule de apa in lumea lor subselenara, aeriana si cu dumnezii in neamuri.

Avea un fel de a zambi si de a vorbi. Toata fata sustinea ceea ce spune: sprancenele se incruntau, nasul mic isi ridica si cobora usor varful, obrajii imbingeau parca buzele sa se zbarceasca intr-o adunatura ce semana cu intrarea intr-o gaura neagra.

In spatele a tot, a tot ce a trait, statea Papusarul nostru tinand in mana sfori legate de corpul nostru, sfori pe care le negam in timp ce el ne duce mana, inclestata intr-un pumn, spre fata lui. Noi credem ca ne apropiem si ca mai avem nevoie de cativa centimetrii sa-l atingem in timp ce el ne zambeste cu drag… crizele noastre, crizele lor, a papusilor.

Sunt o papusa de a lui. Am locul meu pe scena. Am fapta mea in mana lui. Am inclestat si eu pumnul si l-am indreptat spre fata lui. Poate ca am avut o secunda, dictata de ceea ce unii numesc destin, sa privesc motivul meseriei lui fara sa pot sa-l enunt asta in timp ce ma revoltam ca nu sunt un om liber. Ca un fel de secret ce mi-a fost spus fara cuvinte. Acum imi e permis sa fiu un martor si sa scriu toate astea. Dar tot nu ma las de statutul meu de papusa. Poate ca mi se trage din dorinta de a fi folosita. Cine le mai stie pe toate… A, da, Papusarul.

Imi simt degetele dirijate de sfori si asta inseamna ca trebuie sa spun mai mult de el.

Munceste mult cu noi. Suntem viata lui. Mai gandeste-te inainte sa arunci cu piatra in el, papa umpic de viata inainte. Se lasa urat. Se lasa nevazut. Limbile de lemn ale papusilor bat incet in ritmul unei batai ce seamana a clopot, a inima, a viata din lemnul nostru uscat.

Scartaim din incheieturi miscati de gesturile lui. Noi vorbim cu limba noasta de lemn. El vorbeste ca un mut, cu mana, cu degetele. Traieste prin noi, prin ce spunem si ce facem si ne dirijeaza pe scena lui minuscula in asa fel incat sa parem autentici.

Ne revoltam si ne spunem cu mandrie ca avem altceva mai bun de facut si el ne intelege si ne da pace. Doar ca atunci cand ne asezam in spatele cortinei, in spatele carpei de sters praful, realizam ca nu, nu aveam altceva mai bun de facut. Nu cunoastem viata altfel si daca o cunoastem alegem sa fim sub dorintele mainii lui.

Oboseste Papusarul nostru. Oboseste si vrea uneori sa fie si iubit. Nu cheama incet spre el si noi il imbratisam cu indoieli in priviri. Oare chiar vrem sa facem asta?
Realizam prea tarziu ce vrem. Cand el face pauze inceptam sa mai fim. Cu privirea stralucitoare si calda ne readuce la viata. Nu traieste fara noi, papusi care credem in el si nu traim fara el, Papusarul care crede in noi, Papusarul care isi imparte sufletul in bucati mici mici suficiente fiecarei papusi.

E un geniu al manipularii si papusa din mine, ca si papusa din tine, realizeaza ca nu e vorba de manipulare. E vorba de geniul lui.

Si in plus… Ai vazut tu papusar care sa nu manipuleze sfori?
Ma duc in cutia lui. Vreau sa traiesc langa el. Langa papusa care il reprezinta. Langa papusa cu care se prezinta.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s