Draga jurnalichimichitzel

Draga noptichimichinal?
Draga noapte. Eterna noapte. Bezna.

Draga!

Jurnalule, iti scriu cu greu incercand sa te zaresc cumva printre mustati si coada. Asta e. Eu nu stiu ce sa-i mai fac. Ii place intre mine si tastatura. Nu ma baga in seama. El e cu ale lui si ale lui sunt intre mine si tine.

Gata. Azi am fost la o sedinta de psihoterapie. Se presupune ca de acum imi revin. In timp ce devoram fructele cu privirea zaresc creatura care urma sa-mi fie psihoterapeut. Varza.

Varza m-a privit intelegator la inceput. Nu a pomenit nimic de pret. Cata intelegere!

Si am inceput.

Varza: Esti varza!

Smochina: Mnu! Eu sunt o smochina.

Varza: Ba esti varza.

Smochina: Si ce propui?

Varza: Sa ma vizitezi mai des.

Smochina: Eu nu stiu ce mai vrei. Nu ti-am dat eu suficienta atentie in ultima vreme? Sau vrei sa-mi scoti ochii cu jumatatea de piftea pe care am muscat-o din greseala? Sau cu ciorba aia? Sunt saptamani intregi de clorofila si lapte. Recunoaste… Iti citesc in frunzeeeeee. Varzaresti tu ceva acolo.

Varza: Sa revenim la tine.

Smochina: Sa revenim.

Varza: Esti pe dos si bine invelita de asta.

Smochina: Multumesc, nici tu nu esti prea rea.

Varza: Luciditatea ta a scazut odata cu alcoolemia. Treci deja la valori negative.

Smochina: Bine, recunosc, am exagrat cu incaltamintea azi. Sunt prea multe perechi. Nu mai conteaza acum. Conteaza ce o sa fac de acum. Conteaza ca tu! Da, tu! Varzo, tu o sa ma ajuti!

Varza: Da. Dar trebuie sa intelegi ca eu nu sunt salvarea. Sunt doar ajutorul. Sunt doar o carja de care te sprijini atunci cand nu te mai impaci cu „picioarele”.

Smochina: Da, esti o carja. Esti o… carja. Stai sa ma concentrez. Aaaa! Pai sigur! Cum de nu mi-am dat seama pana acum, varzo! Esti o carja!

Varza: Ceea ce eu iti spun trebuie sa fie ca si cum ai arunca un bolovan intr-un lac.

Smochina: Pliosc? Buf cu lip pic mic mic?

Varza. Cuvintele mele nu trebuie digerate la propriu. Undele pe care acestea le lasa in tine sunt importante.

Smochina: Ihi! Dar stii ca oamenii te privesc digerabila per total… la propriu.

Varza: Smochino!

Smochina: Varzo!

Varza: Ne vedem saptamana viitoare.

Smochina: Bine.

Si cum ma ridicam eu sa plec m-am impiedicat, asa cum era de asteptat, de propriile picioare. Initial am vrut sa zic „Uite podeaua”. Dar nu. Nu am cazut totusi. Mi-am zis „Uite un picior! A, asta e al meu.” Avea dreptate Varza! Cuvintele ei au ramas in mine ca niste unde. Poate ca totusi am nevoie de o carja.

Mi-am luat piciorul si perechiile de pantofi/sandale and co si am plecat extenuata spre casa. Spre masina. Spre parcare. Spre iesire. Spre casa de marcat. Spre raionul cu paine. Spre tine ca sa-ti explic eu tie cum sta treaba cu „ceva nu-i bine aici”.

Acestea fiind spuse, il musc de coada.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s