Dimineata aproape (para)normala 2

Unele dimineti vin pe ocolite. Trec pe langa tine ca niste necunoscuti care-ti prind privirea doar ca sa-ti spuna „esti dilita” intr-un mod cu totul aparte, esential pentru omenire, dupa care iti fura covorasul tau de Aladin ce esti si te trezesti in c.. fund, privind cu uimire spre ceea ce pentru moment crezi ca e cerul dar e defapt o tanti care mananca o para si tu ai impresia ca e cerul pentru ca astepti sa-ti pice para malaiata.

Asta-mi aduce aminte de altceva dar sa nu ne abatem chiar chiar chiar in halul asta. Pe scurt: asa cum unii stiu sa gateasca frumos si primesc ei o satisfactie din faptul ca dupa acest act eroic totul e mai curat decat era inainte, uite asa si eu primesc o mare satisfactie sa vad bucataria intoarsa pe dos. Nu o fac constient dar daca nu gatesc cu o anumita pasiune care lasa loc de alte griji inafar’ de „sa fie bun” ma simt o cu totul alta persoana. Lucru care e mai grav decat o bucatarie intoarsa pe dos. Ihi, pe scurt! Sa revenim…

Ma uitam la priveliste. Prima data cand m-am uitat in directia aia mi-am spus „ha! ce scunde sunt femeile alea!” A 2-a oara m-am intrebat, tremurand din varful tigarii „uite si astea sunt tot scunde… unde sunt femeile inalte?”. Intr-un fel eram constienta de idiotenia gandurilor mele dar nu eram dispusa sa ma opresc. Ma uitam asa, din cand in cand. Am observat si un domn. Si el era scund. Incepea sa ma roada. Ma uitam cu coada ochiului tot timpul. Nici o miscare. Ma rodea rau de tot deja.
Trece o masina si spre uimirea mea o vad lungindu-se parca supta de un vid. Apoi, parca sub puterea pseudofortei de inertie, o vad lovindu-se de sine si in loc de miscari violente inainte-inapoi urmate de o oprire… o vad revenind la forma initiala! Nimic! Era ca si inainte! Si atunci probabil se trezesc ochii sa focalizeze altfel si sa ma ajute (ca mintea mea nu era dispusa la nicio trezire in momentul ala). Era geamul! Geamul nu era uniform. Na! Pai sa nu ma arunc de la etaj ca sa-mi demonstez ca trupul meu o sa pice natural de „BUF!” dar creierul o sa pluteasca lin prin aer ca un PUF???

Nu ma supar pe mine. Imi place sa rad. E mai bine sa razi decat sa te arunci.

Odata ce incep asa stiu ca nu s-a terminat. E inca dimineata. Orice e posibil. Ma trezesc intrebandu-ma unde imi e telefonul in timp ce vorbeam la el. Putea sa fie si mai rau. Nu pot sa ma abtin sa nu remarc asta. Puteam sa ma trezesc sa-mi caut telefonul ca sa sun pe careva sa-mi spuna unde imi e telefonul.

M-am uitat si in alta directie, recunosc. La un moment dat observ balcoanele si ma paleste imaginea unor locuinte plutitoare in care locuiesc creaturi in forma de bonsai care poarta dialoguri(intotdeauna doar doi) si care-si prind ideile din aer asa cum prind iguanele mustele din zbor. Toata scena e urmata de un rumegat specific bovinelor. Mmm, mami? Ajutor? Ajutooor oor oor oor!

Bun. Privind niste porumbei imi trece prin minte un gand. Imi recomand sa nu-l scriu pe asta. E prea de tot. Sunt vegetariana, ce naiba!

Ajung la trecerea de pietoni. Ma opresc pe ea pentru ca navaleste pe mine o pofta nebuna sa ma joc sotron. Incerc sa ma mobilizez. Nu se poate… nu se poate… e ok… totul e ok… iarba e verde… nununu… camp cu flori, cer cu nori, matze cu mustati. Hai hai! stiu ca pot! mai am cativa pasi! Aaaahh, daca as rezista sa nu ma apuce topaitul! Am rezistat dar recunosc ca m-am uitat trist inapoi. Nu imi era mie de topait. Imi era ca odata ajunsa la casutele imaginare 7 si 8 o sa-mi vina sa ma intorc.

Mai multe nu pot sa spun. Sper doar ca dimineata s-a incheiat.

Mici precizari:
1, Nu am fumat in viata mea iarba.

2. Nici mama, niciodata.

3. Daca te trezesti la usa cu niste indivizi care intreaba de smochina si vor sa o convinga sa probeze o camasa alba cu maneci exagerat de lungi te rog tare de tot(si din tot sufletul meu mic si pricajit si vai de c… fundul lui) sa le spui asa:
„Smochina nu exista in lumea noastra, a cd-urilor! Ea comunica cu mine prin intermediul ultra-violetelor bordo de cand a parasit-o Elena ei imaginara si de cand refuza sa mai mearga la Varza.”

Multumesc anticipat.

1 comentariu

  1. io le-am zis ca esti o plasmuire a imaginatiei lor si drept urmare au imbracat ei insisi camasa ce o aveau cu ei!:))


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s