It’s a wrap!

Trebuia sa o fac din primul moment in care am simtit asta. Greseala mea. Nu mai are rost sa scot sau sa debitez ceva ce nu are o solutie. Pentru asta trebuie un motor pentru care sa contezi si stiai de cand ai inceput ca nu exista unul oricat ai sperat, smochino.

Cum ziceam, it’s a wrap sau altfel spus(ca sa raman in spiritul ei si sa o mai lungesc asa cum stiu ca i-ar tihni):

Am decis sa te omor, smochino. Nu as putea sa spun ca e o sinucidere. Cum as putea sa cred asta cand te-am privit dandu-ti ultima suflare?
Respiri deci traiesti. Acum… constat ca nu mai respiri.
Sper sa ma ierti, smochino. A fost un act defensiv mai degraba.
Asa ca: Adio, smochino. Adio naivitatii. Adio copilului. Adio trairi care l-au smochinit si l-au pastrat emotional intr-o anumita forma. Adio „acasa dodo nu e”. Adio „acasa dodo e”. Adio, iubita mea Elena imaginara. Adio, Papusarule(imi pare rau ca nu ti-a oferit mai multe postari). Adio, Varza. Adio fluturilor.

Si nu in ultimul rand, ci chiar in primul rand si prima postare: Adio beciului inimilor de canibal.
Pentru ca de acolo a pornit totul.

I-am facut pe plac pana si la „inmormantare”.

Cum in ultima vreme erau citate din Paler…

„De cateva saptamani incerc sa zaresc in directia mlastinei silueta Eleonorei, asa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca sa treaca vremea mai usor, m-am apucat sa scriu.”
Si:
„In dimineata asta plec. E ultima noapte pe care am petrecut-o in confesionarul meu. Nu mai sper sa o vad pe Eleonora revenind si voi incerca sa strabat desertul de dincolo de padure.”
„Nu mai am timp de nuante acum. Va spun deci, fara ocolisuri ca imi e frica. Asta inseamna ca duc cobra cu mine.”

Mi-am plans de mila. M-am plictisit de mine plangandu-mi de mila.
Ihm… Scuze pentru amintirile din copilarie. Alcoolul… :- )))
M-am revoltat. M-am saturat de revolte fara rezultat.
Mi-am ciripit fascinatia de moment(unu’ mai lung, altu’ mai scurt). Am ragusit.
M-am ras de mine si cu mine. De asta nu ma plang si nici n-am ragusit. Asta a fost intotdeauna 100% autentica deci nu am de ce sa renunt la ea. Nu m-ar mira sa revin peste vreo 5 luni aici si sa scriu o postare cu un singur cuvant „buhuhuuu!”.

Sorry, Frantziska. Gasim noi loc de etalare pentru tine.
Ma puteti sterge din blogroll. Adica va rog sa faceti asta.

Nu sunt dispusa pentru discutii in legatura cu blogul sau cu resuscitarea smochinei. Sunt sigura, dragele mele 3 fidele cititoare, ca sunteti intelegatoare.
Multzam.

BLOG INCHIS.