Strainul

un strain: Gata cu plimbarea pe azi?
o smochina: Da, asta e ultima mea plimbare.
un strain: Ultima? Dar de ce?
o smochina: Pentru ca ultima mea plimbare e drumul spre casa.
un strain: Ioi, ce iti e si cu limba noastra! Cata literatura in ea.
o smochina: Poftiti?
un strain: Zic de limba noastra. Atatea intelesuri are! E greu uneori sa-l intelegi pe cel bun. Tine mult de ton si sa cunosti tonul celeilalte persoane.
o smochina: Asta asa e. Nu e destul ca limba e… cum era la moda sa spui? flexibila? Mai am si eu un ton autoritar uneori.
un strain: A, dar nu va scuzati, probabil daca v-as cunoaste as fi stiut ce ati vrut sa spuneti de la bun inceput. Poate sunt si alte lucruri la mijloc. Poate nu ati avut o zi buna.
o smochina: nu sunteti departe de adevar.
un strain: Dar s-a intamplat ceva grav? Nu trebuie sa-mi spuneti daca nu simtiti nevoia sa vorbiti. Doar ca sunt aici si nu am nimic impotriva sa va ascult.
o smochina: M-am auzit. Nu sunt singura care m-a vazut. Doar ca sunt ultima care se prinde.
un strain: Vedeti? Din nou literatura… E vorba de o tradare?
o smochina: Ma scuzati, am o problema de comunicare, nu reusesc sa spun lucrurile complicate intr-un mod simplu. Am senzatia ca lucrurile complicate trebuie spuse asa cum sunt. Am senzatia ca e o dovada de respect pentru ele. Dar sincera sa fiu cu dumneavoastra sper sa-mi rezolv problema de comunicare cu riscul de a ma simti vinovata ca nu respect lucruri care merita asta. Nu, nu e vorba de nicio tradare! E vorba de… Vedeti? Sa va spun despre ce e vorba mi-ar lua un secol.
un strain: Eh, nu trebuie sa-mi spuneti. Sunt oameni pe care sa spuna nu-i prea ajuta. Unii mai trebuie si sa faca ca sa se ajute.
o smochina: Aveti dreptate. Multumesc pentru intelegere. Si apropo de limba… Am auzit ca germana nu e foarte interpretabila dar si am auzit ca si oamenii sunt mai reci.
un strain: Asta sa stiti ca asa e. Am fost acolo. Am fost si in Danemarca. Am fost si in Italia. Peste tot sunt mai reci, nemtii cei mai reci, aproape ca regretam ca nu mi-am luat o bluza mai groasa inainte sa ma intalnesc cu ei.
o smochina: Literatura?
un strain: Haha, da. Toti sunt mai reci si cred ca cu cat suntem mai calzi cu atat ni se par mai reci. Peste tot am primit un plus de raceala doar pentru ca sunt roman. Dar nu pot sa-i judec. Insa am incredere ca nu ce vad ei in noi e adevarata noastra valoare. Cred ca intr-o zi o sa reusim sa le aratam adevarata noastra valoare.
o smochina: Si eu cred asta.
un strain: Eu zic ca intr-un final adevarata noastra valoare o sa se arate de la sine, cand suntem si noi pregatiti. Intr-un fel, stiti, asta e un mod de a salva omenirea.
o smochina: Cum asa? Cum sa salvezi omenirea?
un strain: Sa o salvezi? E simplu. Mai gandeste-te.
o smochina: Sunteti al naibii de misterios. Nu vreti sa veniti cu mine spuneti cum vine asta intr-o plimbare pe Cetatuie?
un strain: Ba da. Cum sa nu.
o smochina: Dar stiti ca o sa-mi spuneti multe minciuni? Nimeni nu poate salva omenirea.
un strain: Am sa incep prin a va spune o poveste. O mama urca impreuna cu copilul ei un munte. Copilul era nerabdator si nestatornic. Mama a inceput sa-i spuna povesti. Cand au ajuns in varf mama i-a spus ca nimic din ce i-a povestit nu era adevarat. Copilul a intrebat-o de ce i-a povestit atunci si ea i-a raspuns „Daca nu ti-as fi povestit nu ai fi urcat muntele, acum esti in varf. Asta e tot ce conteaza. Acum ai adevarul.”
o smochina: Am mai auzit povestea asta undeva.
un strain: Vedeti? Nici nu sunt chiar asa un strain. Pana la urma noi doi ne-am mai intalnit dar nu am avut ocazia sa ne cunoastem foarte bine.
o smochina: Avem ocazia acum.
un strain: Asta daca nu o sa fugiti de mine…
o smochina: Urcam?
un strain: Urcam. A fost odata ca niciodata… o smochina.