Tren de copii, shish

Cand eram mica imi placea sa merg cu trenul. Imi placea sunetul pe care il facea si stateam cuminte la geam si uitam de mine.
Pe atunci nu vedeam o parasuta pe geam si nici hale inestetice, cubice si agresiv colorate. Atunci era simplu: deal, parcela, copac, stalp, gradina, gara, gradina, stalp, copac, parcela, deal.
Eh, lucrurile se mai schimba. Construim autostrazi, tunele si paravane imense intre noi si cer. Vrem iar in pesteri acum.
Cum nici pe alea nu le prea avem ca nu am stiut cum sa avem grija de ele, le facem acum din ce putem si din ce este pe planeta asta cel mai mult si cel mai mult, le facem din gunoi.
Pe vremea cand eram eu mica trenul putzea. Acum ca avem si noi tren nou da’ second pute cand iesi din tren.

Intr-un fel, sa mergi cu trenul, a ramas la fel. Trebuie sa ramana la fel asta pana nu te apuci sa te intrebi ce naiba era in capul tau cand erai mic! Vreau nu vreau, imi place trenul, macar intr-un fel!

Apas butonel, calc pe O scarita, caut loc, ma asez. Si nimic! Nici un incident! Nimeni cu bagaje prea multe, nimeni nu tzipa, nimeni nu se uita in alti ochi, nimeni nu te hartuieste. Ma ridic, caut iesirea, calc pe O scarita si zuuup in spatele meu.
Nu mai e la fel. Sunt silentioase acum. Nu mp3-urile, trenurile. Stateam cuminte la geam si nu am reusit sa mai uit de mine.

In schimb am ascultat prea mult o piesa si acum am senzatia ca o stiu mai bine decat Catzelus cu paru’ cretz.

Daca nu stie nimeni un personal albastru, ruginit si puturos ca sa ma simt si eu mica e bai ca o sa incep sa mai iau in serios. Ma duc sa intreb la informatii. : – ))))))