Nu pot sa scriu pana nu fac poc cu degetele. Nu pot sa adorm pana nu ma asigur ca au facut toate poc. Incerc sa ma asigur ca nu pot sa trag nici o concluzie inainte de a face poc iar cu ele. Ma gandesc ca daca mai e ceva de spus sau gandit poate fi maltratat de mintea umana pana pocai eu.
Trebuia sa pocai si inainte sa ma apuc de un desen. Are deja liniile de baza trasate. Initial am vrut sa le colorez. Masacru pe foaie. Nu, nu colorez totusi. Trasez alte linii mai putin importante si creez alte spatii numai bune de colorat. Las’ ca schimb eu foaia cu mine.
Ne e frica de penibil. Nu stiu daca imi e frica de penibil. Uneori, prostindu-ma, imi creez penibilul. Nu as putea sa-mi spun sincer unele lucruri fara sa creez un penibil pe post de scena. Incep sa pierd intelesul penibilului asa. E ca si atunci cand faci pe prostul si esti luat drept prost. Sau cand faci pe nebunu.. E mai bine asa. Las-o asa.
Am cunoscut o doamna. Cred ca era o doamna. Ma scana. Imi vine sa rad cand oamenii scaneaza fara sa-si dea seama ca-s vazuti. Nu prea am apucat sa deschid gura. Era prea ocupata sa ma scaneze pe uscat(fara cuvinte). Imi venea sa rad. In schimb mi-am ridicat incet geanta ca si cum ceva ar fi in neregula cu mine. Mi-am cautat o bricheta in ea ca si cum o sa-mi ia un secol s-o gasesc. Ma uit la ea ca si cum e stricata. Caut o tigara dar inceeet. Si o aprind. Imi vine greu sa scot fumul afara. Nu se opreste si isi imagineaza ca nu sunt acolo. Adica eu sunt defapt dar cica nu ar trebui sa stiu ca sunt. Haaai haaai, cauta, cauta pana nu ma apuca rasul. Ma gandesc ca i-as face treaba mai usoara sa reactionez cumva la ce zice ea. Ma incapatanez sa nu o fac. Ma incapatanez sa nu rad. Uite, soro, nu vreau sa te las sa tragi tu concluzia pana nu-ti pocnesti degetele! Incerc sa-mi condensez rasul(pentru ca incep sa-mi pierd stapanirea) intr-un zambet sters. Reusesc. Dar nu mai reusesc sa nu mai zambesc. Zambet amabil de altfel. Zambesc suspect de mult. Pacat ca nu stiu sa zambesc a „lasa garda jos”. Incep sa vorbesc. Arunc si eu o parere scurta in conversatie cu scopul indeplinit de a intrerupe sirul lin. Cum? Cum?
Oooof, incep sa obosesc. Sunt victima propriului joc. Dar e bine ca a terminat cu scanarea. As vrea sa aud si versiunea ei. Banuiesc ca eram o ciudata. Eram o chestie ciudata care facea lucrurile lent si nu exprima mare lucru. Un fel de „ce o mai e si cu asta”. Ascultam sau cel putin paream implicata in conversatie dar atunci de ce nu spuneam nimic? Scurt si printre randuri a aflat la ce facultate sunt. Probabil ii par mica. Sunt si mica uneori, recunosc. Sper ca asta nu o face sa se simta mai putin mica. Oricum daca as spune ca e mica e bai si daca as spune ca e mare tot e bai. Oricum e bai. Nici ea nu stie ce vrea. Chiar daca as fi vrut sa nu fie varsta un bai.
Si din toata povestea asta eu am castigat o singura batalie, cea a incapatanarii de a sta la aceeasi masa cu penibilul. Poc Poc. Pauza. Poc.
Smochina's blog 